Wednesday 15 February 2012

Originalitatea e chestie rară

Asta ştim cu toţii, că original a fost ăl' de a inventat viaţa şi oamenii, pe care eu îl numesc Dumnezeu. Aşa am apucat.

Numai că după aia, cum am evoluat, chiar începe să îmi fie foarte clar: am copiat. Unii mai mult, alţii mai puţin. Ăia care au copiat mai puţin cred că au reşit să evolueze mai mult. Dar au evoluat nu numai pentru ei, ci şi pentru ăilalţi de se cred deştepţi şi copiază tot. Deci ăia care au avut strop de origin, că originalitate e lucru mare, i-au tras pe ăilalţii după ei. Şi ăilalţii aşa s-au obişnuit şi le-a fost bine. Şi au dat gena mai departe. Aşa ne-am făcut toţi urbani, fashionable şi trendy, cuvinte ce reprezintă fix nimic.

Şi apoi, când mă las prea prinsă de nervii pe care generaţia Xerox ii arunca asupra mea, vine realul ăla care-mi place mie. Îmbrăcat în ilic, cu o cuşmă pe cap, ciorapi de lână în picioare, vine cu roşeaţă în obraji şi muci la nas, pe care-i tragi cu mâneca flanelei.


Toate, dar toate creditele merg către Arina Udup, care mi-a adus ilicul de la Mircea Mocanu.

2 comments:

  1. Ai descris foarte frumos realul.

    Ma gandesc ca daca mi-ai fi facut descrierea asta inainte sa fi vazut fotografia, tot cam la fel mi-as fi imaginat-o, cu niste copilasi, cu zapada in jurul lor si cu o neglijenta autentica in modul cum sunt imbracati, insa o neglijenta care vine din cheful lor de joaca.

    ReplyDelete
    Replies
    1. Ce-mi place neglijenţa asta care dă toată frumuseţea! Bine-ai zis.
      Ca să nu mai zic că autentic e deja dorinţă de fiecare zi.
      Mie mi-a făcut un mare chef să mă îmbrac în ilic de la bunica acum, cu modelul ăla cu drugi.

      Delete