Cauta degeaba, ca era aievea

De cate ori pe zi nu se cauta...de dimineata, cu ochii pe fereastra mare, cu ganduri invalmasite de la vise si ravasite de la intelesul lor, ca sigur ar fi talc acolo unde altii spun ca-s naluciri aievea ale mintii. Si se gaseste ,atat cam cat dureaza pretul unei clipe, cat apa cade de pe fata, in oglinda oglinditoare de chipuri, dar se pierde repede, asa cum revin gandurile. Si uita ca se gasise.

In timpul zilei e cel mai usor sa cauti degeaba, pentru ca numai pe tine n-ai de unde sa te iei in strigatele surde ale colegilor de munca, in rasetele zgomotoase rasunatoare a viata limpede, fara chinuitoare inutile ganduri sau in linistea muncii de hamal.

Seara iar se cauta si atunci e greu, atunci isi da seama cat de mult s-a pierdut si s-a transformat pe parcursul unei zile. Si cand incearca sa le puna cap la cap ca se gaseasca, se duce totul naibii mai rau.

Ca stie si ea, ca n-o fi asa de proasta, ca a doua zi iar n-o sa se mai gaseasca.

Pentru ca negasirea ea e. Si e a ei. Si ei ii place. Si comediile sunt frumoase, dar nu le poate face ea.