Am o maşină de scris. Am primit-o. E cel mai drag dar de la cel mai frumos om din viaţa mea. Nu mint, este cel mai frumos om pe care l-am văzut vreodată. Dar despre asta, nu acum.
Acum despre faptul că Mr. Moody, maşina mea de scriitoriceşti dorinţe, a fost părăsit. Dar nu chiar. El ar merita bătut în fiecare zi. Măcare pe câteva taste, să simtă dragul. E şi el omuleţ, are nevoie de puţină afecţiune arătată, altfel uită.
Numai că eu am uitat de taste şi am trecut cu creionul şi pixul pe hârtia agendelor şi, arar, cu degetele pe tastele lui MacMoody, maşina de scris cu măr în frunte.
Până la urmă, tot gândul meu de acum, venit, ca orice gând, într-o clipită, era că scrisul e bun. Şi frumos. Plâns sau râs, scrisul îl acceptă. Mai mult plâns, la cum am observat, că la râs oamenii au obiceiul să se strângă ciorchine şi nu te trezeşti singur, ca în partea cealaltă a stării.
Când pui literă lângă literă şi vezi că-ţi ies cuvinte, parcă eşti la confesionar. Şi odată ce te porneşti, spui tot, pentru că aici canoane nu-s. Doar că atunci când înţelegi şi tu rostul rândurilor aşezate pe coală, te mai căieşti. Te mai luminezi la faţă sau poate te mai întristezi, dar se schimbă ceva. Eşti mai lămurit sau mai confuz. Aici nu ştiu a mă pronunţa, că puterea cuvintelor proprii e mare şi poate funcţiona pe ambele sensuri ale străzii cu emoţii şi revelaţii. Dar măcar te-ai răcorit. Ca atunci când plângi. De ce zice toată lumea 'Nu mai plânge, că nu merită!', să înţeleg nu am.
'Plângi, mamă, plângi, măcar te răcoreşti!'. Ea e al meu model în viaţă care îmi spune aşa (credeam că n-am model până de curând, când am descoperit puterea unei femei puternice, căreia îi spun 'măicuţă' şi nu, nu e nimic ruşinos în a-ţi alinta arhaiceşte bunicii). Şi eu o cred şi o ascult, pentru că este singura care la patru clase terminate şi o viaţă de muncă la câmp, dar de sclipiri în ochi de o frumuseţe rarvăzută, este singura care mi-a spus 'Eşti fericită? Atunci ce te interesează ce spun alţii, chiar dacă îţi sunt părinţi. Toţi uită cum erau când erau şi ei aşa şi nu îi înţelegea nimeni. Să nu-ţi pese'.
Şi ea, dacă...ar scrie zilnic. Dar ea se roagă.
Iar eu scriu.
Darling, esti sensitive si voit pretioasa si pedanta and pretencious and all, dar mai lasa naibii topica a'la Master Yoda ca esti penibiluta!
ReplyDeleteIoana S.
FYI ortografia corectă este "pretenTious". Dacă tot ne apucăm să fim interesante și să vorbim în romglish, măcar hai s-o facem cum trebuie.... Welcome to blogul prietenei noastre!
DeleteNu, asta nu fac. Pentru că de-abia am descoperit Star Wars şi este dreptul meu să mă joc cu limbajul. Şi voit sunt apreciatoare de critici.
ReplyDeleteDraga Ioana S.,
ReplyDeletehere's from the real Ioana: daca tu "draguta de tine" simti ca scriitura Ancai este pretentioasa sau pedanta, consider ca ar trebui sa faci un efort voit pentru a ii marturisi aceasta stare de fapte mai "fata in fata"...daca tot suntem noul "Manolescu" si reinventam Arca:).
"penibulita" nefiind un cuvant adecvat in nici un context literar m-am gandit sa il traduc in cazul tau in " invidiuta cronica".
Cu mult drag,
Ioana Sava
Awww, ce dragut, Ancuta are nevoie de avocat, grow up!
ReplyDeleteCum sa critici o opinie, opinia fiind prin definitie ceva personal, subiectiv si de necontestat, un punct de vedere particular. Pot exista evident, opinii contrare!
Ioana S.
for someone so pretenTious in English, have you ever taken part in a debate? That's what they call arguing against someone else's opinion... with reasons
DeleteNope it is not awwwww, sweetie pie!Nu cred ca Anca ( Ancuta just for her friends) are nevoie de avocat, dar daca tot avem aceleasi initiale , m-am gandit ca exista o conexiune...(sad enough:(
ReplyDeleteChiar crezi ca ascunzandu-te dupa un pseudonim oarecare si criticand scriitura cuiva este grown up?!daca da situatia este mai trista decat credeam!
Sigur acceptam opiniile contrare, atata timp cat sunt constructive si ajuta autorul sa se dezvolte...in cazul de fata este doar o "tristete" de opinie si o micuta vendeta personala.
Evident, opiniile sunt contrare.
ReplyDeleteEvident, dezbaterile sunt deschise oricui este in stare sa isi sustina cu argumente valide parerea. Din pacate, unele pareri sunt sustinute cu argumente prea can-canistice pentru aceasta fata cu sensibilitati si pretentii atat de vadite, iar pretiozitatea ei refuza sa isi innoroieze degetele in story-urile de Story mai sus mentionate.
Pe cat m-am bucurat ca exista cititori necunoscuti mie, pe atat ma intristeaza calitatea lor, cel putin cea pe care ai ales sa mi-o arati mie, draga Ioana S.. Daca vei vrea vreodata sa imi spui cine esti, sunt sigura ca vei gasi o cale sa o faci. Dar te rog sa te incumeti la acest gest doar cand iti vei lasa frustrarile acasa. Si te rog sa nu crezi ca prin frustrari ma refer la critici. Nicidecm, pentru ca pe acelea le imbratisez, chiar daca ma doare sa fac lucrul asta cateodata. Dar frustrarile exprimate din fundul mahalalei ...despre acestea am cu totul alta parere.
Recunosc ca aceasta disputa iscata mi se pare ireala, pentru ca nu sunt vreo autoare, vreo cunoscuta, ci doar o incepatoare. Ceea ce face lucrurile chiar amuzante.
Cat despre treaba cu avocatii, aici aproape ca as putea sa rad cu pofta. Ma bucur de avocatii mei. Tin la ei. Sunt prietenele mele, dupa cum poate ti-ai dat seama. Prietene care au simtit natural nevoia sa ma apere, ceea ce este unul dintre cele mai frumoase gesturi pe care le poate face cineva pentru un om: sa vrea sa il protejeze. Poate pentru ca ma stiu sensibila in pretiozitatea mea.
Cat despre grow up, n-as vrea sa mi se intample vreodata.
Atunci mi-as deveni penibila (pentru ca penibiluta ar fi cu jumatate de masura, iar eu nu am stare sa fac lucrurile doar pe jumate - dupa cum prea bine se vede din lungimea scrisorii asteia).
Asa ca iti multumesc pentru tot, dar daca nu iti face bine citirea blogului si o faci din varii motive pe care eu le pierd acum, mi-ar placea sa stiu ca te-ai oprit. Aici ne ocupam cu emotiile adevarate, cu sinceritati. Cand esti pregatita, te asteptam. Si eu si Mr. Beards.
Multumesc fetelor.