Eram răcită și, cam pe la trecerea dintre al 3-lea și al 4-lea pachet de șervețele, am primit un telefon. Eu răspund la astea pe care nu le cunosc, de frică să nu pierd vreo posibilă mare șansă future breakthrough.
Era o doamnă de la WWF (World Wide Fund for Nature). Mi-a adus aminte că acum..2 ani, cred, am adoptat un urs. Simbolic, am dat o sumă și am primit un urs de pluș. Nu frumos, nu urât, fix ca ursul brun așa. Nu mare lucru, cum ar veni.
Și ea m-a sunat să îmi mulțumească și să îmi spună că acum, pentru că sunt prietena lor și mi-am arătat astfel intențiile, pot face mai mult. Pot adopta, cu o sumă mică-pornind de la 15 lei pe lună, un urs brun. De data asta, ursul nu are să fie trimis prin poștă, ci are să stea în pădure. Ideea principală chiar asta fiind: cu banii ăștia să reușim să ne ținem urșii în păduri, să nu dispară și ei și să ne ținem și pădurile pe loc, să nu mai alunece.
Eu eram răcită și, când am auzit cum că pot face mai mult, am înaintat scuza sănătății șubrede și am plusat cu uitatul după detalii pe site-ul lor. Ea, totuși, a insistat să îmi mai spună câte ceva.
Și a rămas că mă sună marți, să îi spun ce am hotărât.
În timpul și mai ales după terminarea convorbirii, mi-am dat seama că sunt un fals.
Nu eu adoptasem ursul. Blană, ursul de pluș adoptat acum 2 ani, a fost, într-adevăr, inițiativa mea. Dar nu l-am plătit eu singură. Am făcut chetă la birou și am strâns banii și i-am mai rugat și pe cei din Țara lui Andrei să adopte și ei, ceea ce au și făcut.
nici bicicleta nu era a mea, nici colțul de mașină și nici curtea
Dar mă mândrisem cu el. După ce l-am primit pe Blană, mi-am făcut poze cu el și apoi l-am cocoțat pe un fel de raft-bârnă de lemn. Și acolo a rămas. Rar de tot, mai purtam câte o discuție cu el.
Nu-mi trecea prin cap să am vreo relație de durată cu vreun urs brun. Mi-a plăcut atunci cauza și mi s-a părut drăguț să facem ceva. Nu m-am simțit năpădită de nici un simț de responsabilitate.
Circula un infografic la un moment dat care spunea că, de când cu rețelele astea sociale, toți suntem activi pe diferite cauze, dar suntem activi...cu gura, cum ar veni. Nu cu fapta.
Până la acest telefon, nici măcar nu mă interesasem care este situația urșilor bruni și de ce strâng oamenii ăștia bani pentru protejarea lor și a habitatului aferent.
Până la telefonul ăsta mă vedeam mai puțin un fals.
No comments:
Post a Comment