Ești un tâmpit că nu simți sarea

Ești un tâmpit.
Ești un tâmpit să crezi că eu te pot vrea doar pentru o noapte.
Ești un tâmpit să crezi că dacă tremur atunci când mă atingi, asta înseamnă că o să te las să mă faci să tremur până la final. Pentru că, nu am nici un dubiu, tu doar la final te gândești.
Ești un tâmpit că te gândești doar la finalul acela. Pentru că eu mă gândesc la unul luat din filmele americane însiropate în toată mierea de pe Istiklal Cadessi.
Ești un tâmpit să crezi că m-am îndrăgostit de tine atât de rău încât să uit de mine. Pentru că am uitat deja de mine, dar tu n-ai știut să vezi momentul ăla. Iar eu am învățat să trec peste momentul ăla. Era jenant și umilitor pentru mine.
Ești un tâmpit să crezi că m-a deranjat momentul umilitor. El m-ar deranja acum, când am înțeles cu niște suferință că tu nu vrei nimic. Nimic din ce vreau eu.
Ești un tâmpit să crezi că eu vreau să te îmaprt cu altele. Nici măcar cu una nu pot.
Pentru că eu, spre deosebire de tine, am suferit destul, am sprijinit destui pereți și destule podele cu genunchii goi și mușcați de nervi înspre zorii zilelor, am acceptat că m-am îndrăgostit ca o proastă și am început cu greu să îmi adun fărâmele de demnitate de pe jos și acum am vanitatea să îmi duc demnitatea dincolo de limitele decenței, spre orgoliu.
Ești un tâmpit să crezi că orgoliul ăsta vine natural când stai în fața mea.
Ești un tâmpit pentru că nu auzi cum urlu de fiecare dată când tu întorci spatele, după ce tot eu te-am gonit, pentru că tu n-ai știut să mă iubești frumos când eu eram tâmpita care vroia doar să o iubești.
Ești un tâmpit că nu simți sarea. E un gust care mi-a devenit familiar până la dragoste, scârbă și înapoi de când mi-am dat seama că tu ești tâmpit. Aș vrea să-ți intre niște sare-n ochi. Nu mint, chiar vreau.