Je ne suis pas

Doamnă, acum chiar m-ați enervat! Je ne suis pas une dame, ce nu înțelegeți?
Se uita la ea cu ochi aproape fioroși din care aproape că ieșeau vârfuri de limbă de scorpie și obrăznicii de copilă răsfățată și trop copilăroasă.

Cealaltă nu înțelegea. Cealaltă știa că o dată ce ai rotundul de aur pe deget, o dată ce te-a luat pe contract...ce e greu așa, așa e datul...când ești așa și ți-ai mai schimbat și numele și ți l-a băgat pe-al lui pe gâtul firav al buletinului tău, e sans dute că te-ai făcut une dame.

Mais non, mais non!
țipa ea la început cât o lăsau corzile ei de mătase de Lyon. Apoi a înțeles că nu trebuie să le mai strige. Că își pierde timpul. Că lumea trăiește după daturi. Pe când ea trăiește după datini, detestând daturile.

Acum se amuză când e întâmpinată peste tot cu demoiselle până când ochii lor îi văd cercul de pe degetul de lângă degetul mic și atunci gura lor rostește numai cu de-alde dame. Se mai amuză și când cineva mai scrobit la cămașă o încearcă, punând niște puncte de suspensie după demoisellă și ea atunci ridică vocea într-un pițigăiat, aproape ofensat une dame!

Carla Bruni, Pas une dame

Dar cum să spui dame unei copile? Unei flușturatice care adoră nălucile și fuge cu ele să coasă împreună niște năluciri. Unei băiețandre care-și julește coatele cățărându-se pe toate acoperișurile după care sare mai apoi prin fânețe, doar ca să alunece printre urzelile unui război de țesut și să cadă cu poalele ei de balerină sătească în coca dulce-acrișoară și mult crescută a gândurilor ei.

Poate e multe ea din ce nu ar vrea să fie. Dar cu siguranță une dame nu e.
Poate o să înțelegeți vreodată, doamnă. Că unei copile cu orgolii de bărbățoi și cu mintea în toate păpușoaiele și cu ochii când melancolici după un viitor în trecut, când aprinși după jăraticele inimii...unei copile băiețandru n-ai cum să-i spui une dame. Că-i spuneți degeaba. Și-i păcat. Că-i stricați fetei cheful.