Wednesday 7 August 2013

Bruxelles, t'étais un vrai voyage

Mie aproape că nu îmi place cuvântul concediu. Îl găsesc mic și meschin. Am hotărât la un moment dat că eu nu plec în concedii, ci fac călătorii.


Așa că ne-am luat bagajele de până în 10 kg, cu care poți trece încă fără plată neobrăzată prin porțile de check-in ale Blue Air-ului și ne-am suit în autobuzul și mai apoi metroul de Bruxelles. Destinația: concert Robbie Williams, cu trecere prin patul de la hotelul Pantone și baia lor cu hârtie roșie.

Hotel Pantone, unde am găsit la recepție
și un român tare simpatic


3 zile și jumătate în care te gândești încă de când ți-ai luat biletele cum o să îți umpli timpul în orașul despre care toți prietenii ți-au spus că e extrem, dar extrem de plictisitor. Orașul birou.

Noroc că n-am crezut. Sau n-am știut dacă să credem. Și orașul ăsta birou,  cu tot cu Bruges-ul de pe lângă el, s-a dovedit a fi o adevărată călătorie. Și am zis să mai zic și altora.

Mai târziu a venit și-un fashion photoshooting,
dar fetița asta era mai frumos îmbrăcată. și cu haine și cu atitudine

Cafe de Flore din Bruxelles #Brasserie Verschueren


Am nimerit în sezonul fructelor de mare, ceea ce ar fi fost de ajuns să ne bucure. Și am mâncat câte oale de moules, în câte feluri am prins. Erau bune peste tot, la orice colț de restaurant. Central sau nu. Și mereu veneau cu cartofii prăjiți lângă, ceea ce era și mai bine, pentru că ne dădea ocazia să mâncăm des celebra mâncare națională a belgienilor:)

des Moules frites, meniul călătoriei

Și că veni vorba de central, am mai descoperit că Bruxelles-ul e mult mai mult decât Grand Place, adică piața aceea în care își fac oamenii poze, mai ales de Crăciun. Deși piața e un loc simpatic, mai ales noaptea, când se transformă în picnicuri alcoolice cu stat în fund, direct pe piatra cubică, am găsit multe alte centre care ne-au plăcut mai mult. Unde era o piață, acolo era și un centru. Un centru mai mare sau mai mic, în funcție de dimensiunea pieței și a cartierului.

Pe la Place du Jeu de Balle, mulți purici


Masa de dimineață se găsea sub formă de
croque sau wrap pisti tăt

În cartierul Louiza, o mini Louise din 1981
cu o bătrânică barman zglobie ca la 21


Și încă o treabă curioasă: cartierele astea nu dormeau noaptea. Ce-i drept, nu erau nici treze. Se bălăbăneau pe două picioare, râdeau în hohote sau vorbeau mai în șoaptă. Dar clar nu dormeau. Cel puțin nu la 4 dimineața.

Godiva, Nuehaus, toate ciocolățurile 


Bruxelles-ul ăsta a mai fost călătorie și pentru că am luat trenul și am mers cu nașul. Și pentru că ne-a mâncat tonomatul de bilete niște bani, să se răzbune că nu plătisem pentru tren, probabil. Și pentru că am ajuns în bula de oraș pe nume Bruges, unde totul e poveste, apă și casă de cărămidă. Și apoi ne-a dezamăgit nițel Ghent-ul, noroc că ne-a dat vin bun și brânză multă și un zâmbet larg de burtos, atunci când noi l-am răsplătit cu un bacșiș mai mare.

niște bucățele, după cum ne-a avertizat flamandul


bucățică de Bruges


Dar călătoria nu-i călătorie dacă nu întâlnești oameni pe care apoi cu greu să-i uiți. La noi la Bruxelles, omul a fost român. Un român pe care îl știam oleacă. Care s-a văzut cu noi, ne-a îmbătat, ne-a spus povești fantastice din proprii filme cu Al Pacino, ne-a pupat și s-a bucurat că l-am sunat. Românul care ne-a ajutat să trăim opulența în plină după-amiază și în plină piață.

Mer du Nord, unde-am învățat cum e
cu opulența la tejghea. e bine cu ea


Românul de la care am înțeles cum stă treaba cu ambiția și cu reușita-n viață. Și treaba e așa: dacă știi că tu nu vrei să fii orișicine, poți să renunți azi la orice și să pleci în fundul gol unde nimeni nu te știe și mâine să vii îmbrăcat la cel mai fin costum și toată lumea să te salute.

Un domn @Parc Royal


Despre Bruxelles le-am fi povestit prietenilor buni preț de niște minute. Despre românul care ne-a arătat Bruxelles-ul într-o după-amiază le-am fi povestit niște ore. C-așa-i românul ăsta, bate orice loc. Și n-are nevoie de școli pentru asta. Deși o școală l-ar fi ajutat să fie poate și mai mult decât e acum.
Dar dacă nu-i, înseamnă că atâta trebuia să fie. Și nu-i puțin. Să fii om printre străini.


piața Saint Kateline, last food stop before flight





No comments:

Post a Comment