Când mă știam mică, voiam să fiu om care face oamenii frumoși și pe-afară și pri'năuntru. După ce m-am lăsat activ de gândul ăsta, am vrut să dansez.
Să fiu dansatoare pe gheață, prin deșert, pe vârfuri de munte și limbi de cer.
Oriunde ți-aș fi dansat. Tu trebuia să îmi dai doar o bucată pe care să-mi așez picioarele după fiecare desprindere de la sol. Puteai să îmi fabrici un colț de podea de dans din orice. Pe orice ți-aș fi dansat. Pe vârful degetelor, pe asprul călcâiului, pe pleoape sau pe încheietura fină a mâinii.
Nu te-aș fi obligat să îmi fii partener. Nici măcar nu aș fi vrut. Singurele două motive pentru care tu te-ai fi aflat acolo ar fi fost astea:
să îmi fabrici bucata mea de podea de dans. poate că mă repet, dar vreau neapărat să ții minte: din orice și oriunde.
să mă vezi. să pierzi orice altă preocupare și să mă găsești doar pe mine. să rămâi acolo, privindu-mă.
Și cred că așa, cu dansul meu, aș fi făcut un om mai frumos din tine. Atât cât poate un om mai urât care poartă cu el o dragoste nebună să-l facă pe celălalt, care e deja neînchipuit de frumos, mai frumos.
poate că visele din copilărie nu pleacă de fapt niciodată
No comments:
Post a Comment